Invitată la eveniment, guvernatoarea Băncii Naţionale a Republicii Moldova, Anca Dragu, a subliniat că evoluţiile din ţara vecină confirmă importanţa antreprenoriatului feminin pentru dezvoltarea economică. „Vedem în Republica Moldova că una din trei companii private este condusă de o femeie. Rata de supravieţuire în primul an a companiilor fondate de femei este de 88%, superioară ratei de supravieţuire a companiilor fondate de bărbaţi, care este de circa 80%. Antreprenoarea tipică are între 35 şi 44 de ani, 70% dintre acestea au studii superioare şi activează în industria alimentară, textilă sau artizanală”, a arătat Anca Dragu.
Guvernatoarea BNM a explicat că autorităţile de la Chişinău încearcă să susţină acest sector prin programe dedicate. „Avem 11.800 de femei care au primit granturi, în special pentru digitalizare şi retehnologizare, şi 9.400 de participante la cursuri de pregătire. La Banca Naţională acordăm atenţie sprijinirii colegelor noastre. 64% dintre angajaţi sunt doamne şi, la nivel de management, 53% sunt doamne”, a spus Anca Dragu, adăugând că „dacă femeile ar participa în aceeaşi proporţie ca bărbaţii pe piaţa muncii, PIB-ul global ar creşte cu 20%, conform unui studiu al Băncii Mondiale”.
