La nivel european, de la o medie de 10-12% pondere în anii 2010, în prezent leadership-ul feminin a depășit deja o medie de 30%, a spus Andreea Negru, președinte al Patronatului European al Femeilor de Afaceri, la conferința “Tendințe Economice 2024”.
Ea a spus: “Perspectiva feminină asupra mediului de business și a dezvoltării sustenabile a atras întotdeauna atenția prin orientarea cu predilecție către cooperare și înțelegere, în loc de competiție și victorie cu orice preț. De asemenea, implică o dedicare către comunicare și comunitate în loc de conflict și afirmare personală ca model de leadership.
Deși ponderea redusă a acestora în procesul decizional a rămas un subiect controversat în literatura de specialitate, cu ameliorări semnificative de-a lungul timpului, impactul creat de managementul feminin sau de orientare feminină a atras de multe ori schimbări de paradigmă în economie. Mai importante decât revoluțiile create de Fiorina Carly la Hewlett Packard la începutul anilor 2000 sau de Indra Nooy la Pepsi în ultimii ani, poate ar trebui amintit faptul că portavioanele marinei militare cu care Statele Unite au câștigat al doilea Război Mondial, au fost construite și nituite de pistoalele pneumatice manevrate de femei, întrucât industria de război folosea deja toți bărbații disponibili din acel moment . Același lucru se întâmplă acum în Ucraina, unde 300 de femei extrag cărbuni din mina Ternivka, întrucât 10% dintre muncitorii bărbați au fost mobilizați. Deși este dificilă colectarea datelor pe timp e război, din cele 36.000 de firme mici și mijlocii înregistrate în Ucraina în 2023, 51% au un management feminin.
Economiștii sunt în general bărbați. Directorii de companii sunt în general bărbați. Profesorii universitari din domeniul economic sunt în general bărbați, doar 20% din mediul academic european este reprezentat de femei. În Statele Unite doar 15%. Aceste gap-uri însă se ameliorează. La nivel european, de la o medie de 10-12% pondere în anii 2010, în prezent leadership-ul feminin a depășit deja o medie de 30% .Nu este suficient doar să avem femei în funcții de conducere, ci este nevoie de women-friendly policies, de politici economice de inspirație feminină, bazate pe cooperare și integrare a angajaților . Multe dintre problemele ce tin de egalitatea de gen sunt conștientizate la nivel mondial și politicile economice par a fi concurente în remedierea lor. Un exemplu inedit vine dintr-un loc neașteptat: în Iordania se așteaptă ca până în 2030 participarea femeilor pe piața muncii să se dubleze.”
În ultimi zece ani, creșterea gradului de angajare a femeilor în câmpul muncii a adus la o creștere a valorii producției mondiale de bunuri și servicii mai mare decât a făcut-o contribuția Chinei, a mai subliniat Andreea Negru.
Anul 2024 se anunță a fi un an plin de provocări, dar și de oportunități enorme, indiferent de gen, în ceea ce privește dezvoltarea economică, a mai punctat ea: “Este esențial ca noi, reprezentanti din diferite sectoare economice, să fim proactivi în adaptarea la aceste tendințe și să investim în inovare, sustenabilitate, digitalizare, educație și colaborare internațională. Prin aceste acțiuni, putem construi un viitor economic mai puternic, mai rezistent și mai incluziv pentru toți.”
sursă: financialintelligence.ro