Aportul antreprenoriatului feminin la performanța economică este important pentru dezvoltarea pe termen lung. Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA susține că România viitorului se bazează pe stabilitate economică, competitivitate, predictibilitate și implicare activă a femeilor în management.

Diversitatea în conducerea organizațiilor duce la inovație accelerată, iar femeile contribuie cu empatie, cunoștințe, abilități tehnice și o viziune pe termen lung.

“Unul dintre cele mai remarcabile aspecte ale performanței feminine în economie este abilitatea lor de a aduce o perspectivă diferită și inovatoare asupra problemelor și oportunităților. Studiile au arătat că diversitatea în conducerea unei organizații conduce la decizii mai bune și la inovație accelerată. Femeile aduc nu doar cunoștințe și abilități tehnice, ci și o empatie naturală, o viziune pe termen lung și o abordare echilibrată în luarea deciziilor, acestea reprezentând un avantaj competitiv real în mediul de afaceri”, a declarat Andreea Negru, președinte PEFA, la conferința “Tendinţe Economice 2024”.

Incluziunea de gen are efecte asupra creşterii economice.

“România viitorului va fi sustenabilă, industrială şi antreprenorială. România are potenţial de creştere, fiind de departe un lider în ceea ce priveşte creşterea economică. Am făcut-o în perioada 2011 – 2020 şi suntem în continuare într-o perioadă de creştere economică. 2024 este un an de scădere dar sub media europeană, iar ultimul raport OECD spune că în 2025 – 2026 vom avea o creştere de peste 3%. Reuşim asta cu ajutorul antreprenoriatului românesc. PIB-ul României poate creşte de patru ori până în 2040”, a afirmat Florin Spătaru, consilier de stat la Cancelaria Primului Ministru.

România viitorului are nevoie de stabilitate economică, competitivitate, predictibilitate și de creșterea implicării femeilor în conducere.

“Chiar dacă în 2023 piețele financiare și-au revenit, este de așteptat ca economia europeană să continue să se confrunte și pe viitor cu o perioadă de incertitudine care prezintă riscuri semnificative pentru stabilitatea financiară și care necesită vigilență din partea tuturor participanților de pe piața financiară. România viitorului are nevoie, cu siguranță, de stabilitate economică, competitivitate, predictibilitate, dar și de implicarea activă și chiar mai numeroasă a femeilor în management”, a declarat Alexandru Petrescu, președinte ASF.

Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), a afirmat că rolul pieţei de capital locale este de a finanţa antreprenoriatul local.”Când o companie are nevoie de bani poate apela la un credit, dar prima întrebare pe care o primeşte la bancă atunci când vrea să facă un împrumut este legată de capitalul pe care-l deţine. Dacă vrem să continuăm să dezvoltăm industria bancară, avem nevoie să construim accesul la capital pentru companiile locale”, a spus Radu Hanga.

În opinia lui Ciprian Dascălu, economistul-şef al BCR, consumul gospodăriilor populaţiei va fi principalul factor al creşterii economice a ţării noastre în acest an. “Creşterea economiei României de anul trecut a fost de 2,1% şi comparată cu potenţialul de 3,5 – 4% pare destul de mică. Dacă o comparăm cu economiile din regiune, vedem că în Ungaria a fost o scădere de 0,9%, în Cehia de 0,4%, Polonia abia a avut o creştere de 0,2%, ceea ce pare o performanţă. Iar structura creşterii de anul trecut pare foarte echilibrată, poate chiar cel mai echilibrat mix pe care l-am avut în ultimul deceniu”, spus Ciprian Dascălu.

Regimul fiscal este cel mai important aspect cu care mediul de afaceri se confruntă.

„IMM-urile au nevoie de un mix de fiscalitate favorabil dezvoltării antreprenoriale la nivel macroeconomic, motiv pentru care este necesară combaterea evaziunii fiscale prin luarea unor măsuri care duc la conformarea voluntară a IMM- urilor și a controlului societăților care raportează pierderi ani la rând, cu scopul imediat de a combate evaziunea fiscală”, a declarat Sterică Fudulea, secretar general CNIPMMR.

Reprezentanții mediului de afaceri cer autorităților predictibilitate în politicile și reglementările guvernamentale, ceea ce ar stimula investițiile pe termen lung și ar atrage capitalul necesar pentru proiecte de infrastructură și inovare.

“Pentru ca dialogul să fie eficient, trebuie să avem canale de comunicare deschise și transparente. Trebuie să ne asigurăm că toate părțile sunt implicate în procesul decizional și că se iau în considerare diversele perspective și nevoi”, a precizat Loredana Apreutese, General Manager International Alexander.

Prim Vicepreședinta PEFA, Lorena Stoian, a menționat că Patronatul European al Femeilor de Afaceri joacă un rol important în promovarea intereselor și nevoilor comunității de business, facilitând dialogul și colaborarea cu autoritățile pentru a susține dezvoltarea economică. PEFA promovează cultura parteneriatului între sectorul privat și autorități.

Energia este unul dintre domeniile de dezvoltare și stabilitate. “Strategia energetică are trei piloni de bază: energia regenerabilă, cu o ţintă de 10 GW adiţională până în 2030, energia nucleară, cu continuarea celor două Unităţi de la Cernavodă la nivelul anului 2031 şi noi capacităţi de producţie în tehnologii noi nucleare, respectiv reactoarele modulare mici, dar şi gazul natural, ca un combustibil de tranziţie spre atingerea ţintei de neutralitate climatică la nivelul anului 2050”, a declarat Dan Drăgan, secretar de stat,  Ministerul Energiei.

Siguranța și eficiența infrastructurii energetice asigură mediul propice pentru afaceri prospere, inovare, crearea de locuri de muncă și competitivitate pe piața globală. Rolul PEFA este de promovare în cadrul discuțiilor cu autoritățile a unui mediu concurențial sănătos, a dialogului aplicat și a soluțiilor viabile la probleme economiei.

sursa: forbes.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *