Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA si Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României au avut o întâlnire de lucru importantă, în cadrul căreia au fost stabilite direcțiile unui parteneriat menit să susțină egalitatea de gen și să dezvolte proiecte comune, de interes național.
Discuțiile avute cu domnul Borbély László ministru consilier de stat , au vizat identificarea unor inițiative concrete care să contribuie la creșterea reprezentativității femeilor în mediul de afaceri, promovarea învățământului dual și susținerea egalității de gen.
Parteneriatul dintre PEFA si Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă este extrem de important în contextul strategiilor naționale privind egalitatea de șanse și dezvoltarea economică echitabilă. Parteneriatul dintre PEFA și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă va include o serie de inițiative concrete, menite să creeze un ecosistem favorabil dezvoltării sustenabile în România.