Patru din zece antreprenori români, sunt femei, iar la nivelul întregii economii peste o treime dintre manageri sunt femei, potrivit preşedintelui Consiliului Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR), Florin Jianu.

“În ceea ce priveşte doamnele care conduc companiile listate la Bursă, suntem pe primul loc la nivel european, ceea ce este un lucru extraordinar, cu o medie de 31,6%, media europeană fiind de 20%. La nivelul întregii economii, 33,2% din manageri sunt femei în România, un procent apropiat de ce se întâmplă la nivel european, adică 35% cu un procent mai ridicat decât în ţări cu tradiţie: Germania are 29% Italia 28% şi Olanda 26%, potrivit Eurostat”, a subliniat Florin Jianu.
Deşi investiţiile în companiile conduse de femei sunt mai mici decât investiţiile în companiile conduse de bărbați, cifra de afaceri a acestora şi profitul este mai mare.

“Deci, pui nişte bani într-o companie condusă de un domn, te aştepţi la rezultate mai slabe, aşa că mai bine te duci acolo unde contează şi acolo unde merită să pui banii”, a spus Florin Jianu.


Potrivit datelor prezentate de şeful CNIPMRR, patru din zece antreprenori (38,4%), în România, sunt de gen feminin. În această marjă, cea mai bună reprezentare se înregistrează în regiunea Centru (44,5%), urmată de regiunea Bucureşti-Ilfov (44%). O prezenţă mai scăzută a antreprenoarelor se consemnează în regiunea Vest, cu 31,9%, ca medie totală.
Jianu a adăugat că, în ceea ce priveşte viitorul, “sunt foarte multe lucruri de făcut şi cred că trebuie să ne punem cu toţii la treabă”.
“Dacă e să facem iarăşi referire la statisticile anilor precedenţi 2023, 2022, 2021, în ceea ce înseamnă iniţiativa antreprenorială, observăm o scădere destul de abruptă a sporului pozitiv de companii: acum trei ani la 36.000, acum 2 ani undeva la 24.000 şi anul trecut un spor pozitiv de numai 21.000 de companii. Sporul acesta pozitiv se calculează ca diferenţă între numărul companiilor care se înfiinţează şi numărul companiilor care se închid. Aici, cred că aveţi un rol alături de noi, alături de Guvern, de reprezentanţii administraţiei, de reprezentanţii Parlamentului, pentru a continua programe pentru femeile de afaceri, programe pentru tinerii întreprinzători, iniţiative din fonduri europene”, a afirmat Jianu.
Despre înființarea Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA), reprezentantul CNIPMMR a punctat faptul că organizaţia se alătură unei familii extrem de profesioniste şi de ambiţioase.
“Mi-aduc aminte ce spunea Margaret Thatcher: <<Dacă vrei să vorbeşti despre un lucru, vorbeşti cu un bărbat, dacă vrei să se facă, vorbeşti cu o femeie>>. Acest patronat este extrem de necesar în acest peisaj al reprezentării mediului de afaceri şi mai ales al unei reprezentări corecte, echitabile şi profesioniste. M-am uitat pe câteva date statistice cu privire la antreprenoriatul feminin extrem de activ şi l-am întrebat şi pe ChatGPT cum va arăta antreprenoriatul feminin în 2050 şi m-a asigurat că egalitatea de gen va fi realizată în următorii ani, că reprezentarea va din ce în ce mai mai serioasă. Faptul că avem aceste puncte precum egalitatea de gen pe agenda europeană şi la nivel global va asigura o reprezentare echitabilă a femeilor de de afaceri”, a menţionat Jianu.

Lansarea Patronatului European al Femeilor de Afaceri – PEFA are ca scop schimbarea peisajului economic, promovarea unei culturi a incluziunii în mediul de afaceri şi în societate, “pentru că egalitatea de gen nu este un moft, ci o realitate”, după cum a declarat Andreea Negru, preşedinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA).

Organizația se axează pe schimbul de idei, de experienţe şi de bune practici cu organizaţiile similare din Uniunea Europeană.

“Avem ocazia, pe deplin, să schimbăm peisajul economic, să promovăm o cultură a incluziunii în mediul de afaceri, dar şi în societate. Ne propunem să lucrăm împreună cu reprezentanţii autorităţilor publice, ai mediului de afaceri, ai organizaţiilor non-guvernamentale, reprezentanţi ai presei şi cu toate părţile interesate pentru a crea un mediu de afaceri propice pentru a promova egalitatea de gen, rolul şi importanţa femeii în societate. Împreună pentru o societate modernă, dezvoltăm parteneriate cu organizaţii similare din state-membre ale Uniunii Europene”, susține Andreea Negru. Ea a punctat o parte dintre activităţile aflate pe agenda organizaţiei în perioada următoare. “Vom demara pe 21 martie la Banca Naţională a României, într-un parteneriat cu Banca Naţională şi cu Academia de Studii Economice, prima dezbatere a tendinţelor economice 2024. Practic, ne dorim să facem împreună o radiografie a principalelor sectoare din economie. Vorbim despre macroeconomie, energie şi business, mediul antreprenorial. Împreună cu profesionişti din aceste domenii şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, reprezentanţi guvernamentali, ne dorim să facem o radiografie a economiei româneşti, să schiţăm tendinţele, dar şi aşteptările mediului de afaceri pentru acest an. Pe 22 mai, la Academia de Studii Economice organizăm dezbaterea <<România viitorului. Dezvoltare sustenabilă între trend şi necesitate>>”, a precizat preşedinta PEFA.

Organizaţia este membră a Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), singura organizaţie patronală reprezentativă la nivel naţional pentru IMM-uri.

sursa: forbes.ro